prim_sighisoara

Sprijinim sportul sighișorean!

Sprijinim sportul sighișorean!

prim_sighisoara

Sprijinim sportul sighișorean!

Municipiul Sighișoara informează că, în această perioadă, la Clubul Sportiv Municipal Sighișoara, structură sportivă înființată în subordinea Consiliului Local al municipiului Sighișoara, se realizează preselecții pentru secțiile de fotbal și atletism și înscrieri pentru secția de șah a clubului.

CSM Sighișoara este o structură sportivă înființată în anul 2017, cu următoarele secții pe ramuri de sport: atletism, fotbal, fotbal în sală, gimnastică, handbal, dans sportiv, judo, lupte, arte marțiale, sportul pentru toți, sportul pentru persoanele cu nevoi speciale, box, șah, tenis de masă, volei, badminton și automobilism sportiv.

 

Mulți sighișoreni, în special tineri, se pregătesc în cadrul acestei structuri sportive.

 

“ Ne bucurăm că la preselecțiile organizate a existat interes din partea tinerilor sighișoreni. Am înființat Clubul Sportiv Municipal Sighișoara pentru a veni în sprijinul iubitorilor sportului, în scopul organizării și administrării activității sportive locale, cu consecința directă de dezvoltare a sportului de performanță la nivelul municipiului Sighișoara, a selecției continue, pregătirii și participării sportivilor sighișoreni la competiții interne și internaționale. Prin intermediul clubului este sprijinit și sportul pentru toți și sportul pentru persoanele cu nevoi speciale și sperăm ca un număr cât mai mare de tineri sighișoreni să se regăsească în ramurile sportive ale clubului. “ Primar, Ovidiu- Dumitru Mălăncrăvean.