Domino

 

                                                                                                       

 

                                                                       ANUNŢ

                                                                      

În atenţia proprietarilor de animale domestice şi deţinătorilor de culturi agricole de pe raza UAT Sighişoara

                                                                                                                      

Având în vedere prevederile Hotărârii Guvenului nr. 3 din 4 ianuarie 2023 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele şi/sau daunele produse de speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexele nr. 1 şi 2 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006  şi unele măsuri de punere în aplicare a acesteia, care reglementează modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice,  aducem la cunoştinţă,

ANEXA nr. 4 cu Obligaţiile ce le revin proprietarilor de animale domestice pentru prevenirea pagubelor ce pot fi cauzate de exemplare din specii de faună de interes cinegetic cuprinse în anexele nr. 1 şi 2 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare ,

Art. 1 Pentru prevenirea pagubelor ce pot fi cauzate de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, proprietarii animalelor domestice au următoarele obligaţii:

a)  să asigure paza animalelor domestice aflate la păşunat sau la diferite munci;

b) să folosească pentru păşunatul animalelor domestice numai acele suprafeţe admise, potrivit legii, la păşunat;

c)  să adăpostească, pe timp de noapte, animalele domestice numai în locuri împrejmuite şi păzite;

d) să deplaseze animalele domestice prin pădure spre locurile de păşunat şi adăpat numai pe traseele stabilite în acest scop, de comun acord, cu persoana juridică ce gestionează fauna de interes cinegetic din perimetrul respectiv şi cu administratorul suprafeţei respective de fond forestier;

e)  să folosească vetre de stupină, numai pe acele suprafeţe admise, potrivit legii, în acest scop.

 

Art. 2 (1) Pentru a primi despăgubiri în cazul pagubelor produse animalelor domestice de către exemplare din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, proprietarii animalelor domestice trebuie să îndeplinească toate obligaţiile şi condiţiile specifice prevăzute la art. 1.

(2) Proprietarii de animale domestice fac dovada îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 1 prin următoarele:

a) deţinerea numărului de câini pentru pază, admis în condiţiile Legii nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 1 lit. a) şi c);

b)  contractul de păşunat încheiat cu proprietarul terenului respectiv, în care se prevăd suprafeţele admise la păşunat, pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 1 lit. b); prin excepţie, raportat la prevederile art. 23 alin. (1) lit. b)-c) şi alin. (2) şi (3) din Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, proprietarii de animale domestice vor prezenta, după caz, acordul scris al deţinătorului de teren agricol pe care se păşunează şi care este înregistrat la unitatea administrativ-teritorială, dovada proprietăţii sau deţinerii cu orice titlu a terenului agricol pe care se păşunează, acordul scris al proprietarului pădurii şi al gestionarului fondului cinegetic, pentru fondul forestier privat pe care se păşunează;

c)  constatarea, la faţa locului, de către comisia de constatare şi evaluare a pagubei a asigurării condiţiilor de adăpostire pe timp de noapte a animalelor domestice, pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 1 lit. c);

d) aprobarea prevăzută de lege pentru trecerea/păşunatul animalelor domestice prin fondul forestier, pentru situaţia prevăzută la art. 1 lit. d);

e)existenţa a cel puţin unei persoane răspunzătoare cu asigurarea pazei şi a condiţiilor de adăpostire pe timpul nopţii, în cazul turmelor şi cirezilor aflate la păşunat, pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 1 lit. a) şi c);

f)  documente specifice, potrivit Legii apiculturii nr. 383/2013, cu modificările şi completările ulterioare, pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 1 lit. e).

Art. 3 Modul de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute la art. 1 se consemnează în procesul-verbal de constatare a pagubelor de către comisia constituită în acest scop.

Art.4 Sunt exceptaţi de la obligaţiile prevăzute la art. 1 şi 2 proprietarii ale căror animale domestice se află în propria gospodărie. Aceşti proprietari trebuie să dovedească prin documente că animalele sunt înregistrate la primărie şi la medicul veterinar. “

Proprietarii de animale domestice au obligaţia de a prezenta, pe parcursul întrunirii comisiei de constatare, documentele prevăzute la art. 2 din anexa nr. 4 (mai sus prezentate), pentru a dovedi îndeplinirea obligaţiilor ce le revin în sensul prevenirii pagubelor ce pot fi cauzate de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic.

Constatarea şi evaluarea pagubei se fac numai la cererea scrisă a proprietarului păgubit sau a reprezentantului legal ori convenţional al acestuia, depusă şi înregistrată la unitatea administrativ-teritorială pe teritoriul căreia s-a produs aceasta.

Cererea (în format tipizat) se completează şi se depune la sediul unităţii administrativ-teritoriale în termen de maximum 48 de ore de la data constatării producerii pagubei. Nerespectarea termenului prevăzut conduce la decăderea din dreptul de a solicita stabilirea pagubei şi despăgubirea .

            Ulterior depunerii cererii se comnunică şi tipul documentelor ce vin ataşate la Procesul-Verbal de constatare a pagubei, în funcţie de natura pagubei cauzate de exemplare din specii de faună de interes cinegetic.

            Totodată conform hotărârii susmenţionate, “Primarul unităţii administrativ-teritoriale are obligaţia să înregistreze sesizările scrise, primite de la proprietarii culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice, cu privire la prezenţa în apropierea sau în interiorul culturilor agricole sau silvice sau în apropierea stupinelor/cirezilor/turmelor/cârdurilor de animale domestice a unor exemplare din speciile de faună de interes cinegetic care pot produce pagube şi să le transmită în ziua primirii, cu confirmare de primire, către gestionarul faunei cinegetice din fondul cinegetic şi/sau către administratorul ariei naturale protejate, după caz, pe a cărei suprafaţă acestea sunt prezente” .

            Datele de contact ale gestionarilor fondurilor cinegetice de pe raza UAT Sighişoara sunt următoarele:

  • Aociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din Sighişoara cu sediul în str. Hermann Oberth nr. 39, tel. 0265772036, email: avps_sighisoara@yahoo.com;
  • Asociaţia de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Diana Boiu, cu sediul în sat Boiu, str. Principală nr. 431 com. Albeşti, tel. 074285203, email: avpsdianaboiu@gmail.com;
  • Asociaţia de Vânătoare Agrothera, cu sediul în sat Criş, nr. 1, com. Daneş, tel. 0784239800, email: sorinsulea@yahoo.com.             

Datele de contact ale administratorilor ariilor naturale protejate sunt:

  • Agenţia Naţională a Ariilor Naturale Protejate Mureş, Târgu Mureş, str. Primăriei nr. 2, et. 3, cam. 14, tel. 0371471977, email: ms_ananp@ananp.gov.ro.

 

                                                                                                            Primar

                                                                                                   Ioan – Iulian Sîrbu